Evenimentul s-a desfășurat după oficierea Sfintei Liturghii, în prezența obștii monahale, a membrilor asociației, a credincioșilor și a iubitorilor de cultură care au dorit să aducă un omagiu poetului ce a marcat definitiv conștiința și expresia spirituală ale poporului român.
În cuvântul rostit cu acest prilej, egumenul Schitului Vovidenia și președintele Asociației Culturale „Vovidenia” a subliniat valoarea simbolică și sufletească a momentului: „La 15 iunie 1889, în zori, s-a stins vocea pământească a lui Mihai Eminescu, dar spiritul lui a intrat pentru totdeauna în eternitatea culturii noastre. An de an, cu emoție și admirație, ne adunăm spre a-l pomeni și a-l comemora, știind că timpul nu a șters nimic din strălucirea geniului său. Eminescu rămâne mereu viu și inepuizabil, o conștiință trează și o voce profetică a neamului românesc”.
Totodată, a fost evocată o filă mai puțin cunoscută din biografia poetului: în perioada noiembrie 1886 – aprilie 1887, Eminescu a viețuit la Mănăstirea Neamț, internat în fosta bolniță a chinoviei, devenită, după secularizarea din 1863, ospiciu aflat sub administrația Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.
Prin momentul comemorativ organizat, Asociația Culturală „Vovidenia-Neamț” își reafirmă angajamentul de a cultiva memoria personalităților fondatoare ale culturii române și de a păstra vie conștiința valorilor definitorii ale identității spirituale a neamului.
După săvârșirea slujbei de pomenire a avut loc lansarea cărții Eminescu, nimbul de lumină al neamului românesc, semnate de arhim. Mihail Daniliuc, ocazie cu care s-au rostit câteva alocuțiuni.
La început, prof. dr. Emanuela Macovei, din Târgu Neamț, a evidențiat cât de importantă se vădește aprofundarea unor aspecte din existența și activitatea poetului: „cunoașterea vieții și operei lui Mihai Eminescu este esențială pentru înțelegerea profundă a identității culturale românești, mai ales în lumina formulării devenite emblematice – «omul deplin al culturii române», expresie ce aparține lui Constantin Noica. Această formulare nu este doar o apoteoză poetică, ci o recunoaștere a faptului că Eminescu a întrupat, în mod exemplar, valorile fundamentale ale culturii române: limba, gândirea, spiritualitatea și conștiința istorică”.
În continuare, poetul, eseistul și criticul literar Daniel Corbu a prezentat participanților volumul Mihai Eminescu, nimbul de lumină al neamului românesc, avându-l ca autor pe arhimandritul Mihail Daniliuc, lucrare apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Așa cum arăta și în prefața semnată de domnia-sa, scriitorul Daniel Corbu a precizat: „această carte apare în anul împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului nostru național, constituindu-se într-un volum ivit din nemăsurată iubire față de Mihai Eminescu, personalitate referențială a românilor. Sunt ani la mijloc de când am lansat în spațiul public ideea că fiecare român ar trebui să scrie măcar câteva rânduri despre cel care, cu personalitatea de geniu vizionar, a ordonat gândirea și simțirea românească, lăsându-ne convingerea că a avut o investitură sacrală, că reprezintă un dar dumnezeiesc pentru poporul român. Părintele Mihail a împlinit îndemnul meu și-l felicit pentru asta”.
Vorbitorul a prezentat audienței un sumar al conținutului lucrării, subliniind anumite aspecte ce o fac accesibilă și interesantă, propunând o lectură profundă și echilibrată asupra operei și personalității lui Mihai Eminescu, evidențiind rădăcinile iubirii de neam, de trecutul lui, dar și de valorile care dau identitate ale nației române. În același timp, autorul scrierii prezintă relația poetului cu Ortodoxia, contribuția publicistică și amănunte mai puțin cunoscute din biografia lui. Volumul reunește reflecții, documente și evocări care conturează chipul unui Eminescu fidel credinței strămoșești, pătruns de iubirea de neam și de Dumnezeu, aflat în dialog permanent cu valorile spirituale și identitare ale poporului român.
În încheiere, scriitorul Daniel Corbu a concluzionat: „Eminescu, nimbul de lumină al neamului românesc se arată o carte de iubire. Deși de o mare bogăție a informațiilor, volumul se citește ușor. Talent autentic, arhimandritul Mihail Daniliuc știe că povestea este umbra oricărui gen literar, deci și a eseului, criticii literare sau mărturiilor biografice. El realizează astfel o lucrare captivantă, de originală marcă și vibrație”.